News

Intervenție contracronometru la Runcu. Motociclist rănit 

Salvamontiștii au intervenit de urgență în zona Runcu, județul Maramureș, pentru salvarea unui bărbat de 45 de ani, rănit în timpul unei sesiuni de motocross desfășurate pe un teren accidentat.

Potrivit reprezentanților Salvamont Maramureș, bărbatul a suferit un traumatism la membrul inferior după ce a căzut în timpul activității sportive. Din fericire, acesta era echipat corespunzător, fapt care a prevenit producerea unor răni mult mai grave.

Salvatorii montani au ajuns rapid la victimă și au început procedurile de acordare a primului ajutor și stabilizare. Membrul afectat a fost imobilizat cu ajutorul unei atele vacuum, iar pentru transport a fost utilizată și o saltea specială vacuum, astfel încât leziunile să nu fie agravate.

Misiunea de salvare a fost una dificilă din cauza terenului greu accesibil. Coborârea victimei s-a realizat cu ajutorul tehnicilor de coardă, salvamontiștii folosind targa specială UT 2000 pentru evacuarea bărbatului din zona montană.

După extragerea în siguranță, victima a fost transportată cu autospeciala montană și predată echipajului SMURD sosit în sprijin.

Bărbatul a fost dus ulterior la o unitate medicală pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button