News

Lucrări de amploare pe Jiul de Vest! Autoritățile intervin pentru prevenirea inundațiilor! FOTO

Mobilizare importantă în vestul Văii Jiului, unde Sistemul Hidrotehnic Independent Petroșani desfășoară lucrări de decolmatare pe Jiul de Vest, în zona aval de confluența cu pârâul Bilugu, pe raza orașului Uricani. Intervenția vine după problemele grave provocate de viiturile și precipitațiile abundente din ultimii ani.

Lucrările sunt incluse în Programul de Gospodărire al Apelor pentru anul 2026 și au ca scop principal reducerea riscului de inundații și refacerea condițiilor optime de scurgere a apei.

Reprezentanții Sistemului Hidrotehnic Independent Petroșani au explicat că intervenția a devenit necesară după fenomenele hidrologice extreme produse în special în iunie 2020, când debitele Jiului de Vest au crescut considerabil. Viiturile au transportat cantități uriașe de aluviuni și material solid, ceea ce a dus la colmatarea albiei râului în sectorul vizat.

Prin această lucrare se realizează decolmatarea albiei Jiului de Vest pe o lungime de 182 de metri, pentru a permite tranzitarea în siguranță a viiturilor și pentru a diminua pericolul pentru comunitățile din zonă.

Potrivit datelor transmise de Apele Române Jiu, lucrările presupun:

  • executarea a 4.630 de metri cubi de terasamente;
  • transportul a aproximativ 270 de tone de material excavat.

Intervențiile sunt realizate mecanizat, cu utilajele din dotarea SHI Petroșani.

Autoritățile susțin că astfel de lucrări sunt esențiale pentru întreținerea infrastructurii de apărare împotriva inundațiilor și pentru protejarea populației și a obiectivelor socio-economice din Valea Jiului.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button