Politică

Un primar din Gorj crede că Bolojan “a căzut în sus”

Primarul liberal al comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, afirmă că Ilie Bolojan “a căzut în sus” după ce guvernul pe care l-a condus a fost demis la moțiunea de cenzură, de marți.

Liviu Cotojman spune că decizia PNL de a intra în opoziție după căderea Guvernului Bolojan este normală. Primarul liberal al comunei Roșia de Amaradia acuză că PSD a reușit să-și ducă la capăt ”planul diabolic de a duce România în criză” .

 “Eu, și cred că întregul PNL și nu numai, și partidele din coaliție, USR, UDMR, speram ca această moțiune să nu treacă, să nu fie votată, numai că se pare că PSD-ul a reușit să ducă la bun sfârșit acest plan diabolic de a aduce România într-o criză și politică, pentru că nu era de ajuns că aveam una economică. Clar se vor răsfrânge și economic în perioada următoare ce s-a întâmplat acum.Cred că e firesc, e normal ca decizia PNL-ului să fie să se mențină de a rămâne în opoziție. E ca într-o căsătorie și atunci când unul din parteneri înșală, eu nu cred că acea căsătorie poate să meargă mai departe. Motiv pentru care decizia e una justă, corectă.E rău pentru România, zic eu, pentru că demiterea lui Bolojan se va concretiza ca o nemulțumire și în rândul populației, dar în primul rând va fi o nemulțumire legată de faptul că România va traversa o perioadă mult mai dificilă. N-o să mai fim credibili pe plan extern, nu știu cine ne mai dă împrumuturi să susținem sistemul de pensii și de salarii, pentru că se știe foarte bine că noi asigurăm doar din împrumuturi, țara nu produce suficient cât să putem asigura finanțarea pentru aceste necesități.Sunt convins că în perioada următoare și agențiile de rating vor avea o poziție fermă asupra României, una care ne dezavantajează. Eu cred cu tărie că căderea lui Bolojan, adică căderea moțiunii și pierderea funcției de premier îi aduce mai multă notorietate, mai multă popularitate, adică a căzut în sus, ca să zic așa, pentru că Bolojan este politicianul care se bucură de cea mai mare apreciere din partea majorității cetățenilor. Era omul care îndrepta România pe un culoar favorabil, dar cu părere de rău, iată că nu se mai poate funcționa cu parteneri de guvernare care până în prezent nu au făcut altceva decât, așa cum a exprimat și domnul Bolojan în discursul dumnealui, să torpileze efectiv toată activitatea pe care au planificat-o și au pus-o în funcțiune ca și mers al guvernului în direcția stabilită.”, a conchis edilul.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button