Un apreciat designer de la noi s-a stins la doar 42 de ani!

Eugen Olteanu, creatorul de modă cunoscut pentru una dintre cele mai controversate colecții inspirate din tragedia de la Colectiv, s-a stins din viață la doar 42 de ani.
Tristul anunț a fost făcut public de Sorana Mohamad, fosta componentă a trupei A.S.I.A., aceasta a transmis un mesaj sfâșietor pe rețelele de socializare, fiind o apropiată a creatorului de modă.
“
„Mi-am pus un pahar din băutura ta preferată și îți vorbesc pentru că știu că mă auzi.
M-ai rupt, frățiorule.
Abia așteptam să ne vedem, să leșinăm de râs și să discutăm despre toate ideile noastre mărețe.
Iar vorbeam unul peste altul, că aveam multe de spus.
Pentru mine ești în altă țară, pe plajă, cu oceanul, palmieri cât vezi cu ochii, păhărelul în mână și dansezi,
cu pălăriuța de paie pe cap.
Tu ești imens și nu ai cum să pleci.
Ai creat atât de mult și atât de frumos.
Iar dintre toate creațiile tale magnifice, copiii tăi sunt capodopere:
puternici, frumoși, cu minte briliantă și toate datele genetice să construiască cel puțin la fel de frumos cum ai făcut tu.
Știu că ești cel mai mândru de asta… și îți aud toate glumele pe care le-ai fi făcut în momentul ăsta… că sunt frumoși ca tine, talentați ca tine… tot tacâmul.
Umorul tău fenomenal m-a ajutat în cele mai crunte momente.
Am trăit împreună multe astfel de clipe, dar cele mai multe au fost magie pură.
Pe cât am muncit, pe atât ne-am distrat.
Am avut multe de sărbătorit și, dacă nu era nimic, inventam noi un motiv.
Doamne Dumnezeule, câte lucruri am învățat din colaborarea cu tine pentru Geno Del Tu și colecția mea.”, a scris Sorana pe pagina de Facebook.
Deși cauza decesului nu a fost dezvăluită, potrivit unui mesaj publicat pe rețelele de socializare de către un apropiat al designerului, acesta s-ar fi confruntat cu o boală gravă.





