Societate

Închiderea energiei pe cărbune. Simion (AUR): Ar trebui să-l întrebați pe Ciolacu de ce se demolează termocentralele

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor, George Simion, a fost prezent, în weekend, în comuna Baia de Fier, la o întâlnire cu cetățenii localității.

George Simion a vorbit și planurile guvernanților de a închide capacitățile de producere a energiei pe cărbune în următorii ani. Președintele AUR susține că ar trebui întrebat liderul PSD, Marcel Ciolacu, de ce se închid termocentralele, în condițiile în care România are rezerve foarte mari de cărbune. “Ar trebui să-l întrebați pe domnul Ciolacu, care spune la Victor Ciutacu, la emisiune, faptul că nu se închid termocentralele. Ba da, se demolează, suntem în județul energiei, județul Gorj și CE Oltenia este pusă la pământ. Avem lignit pentru 200 de ani de acum înainte și, totuși, trebuie să se termine orice independență, orice securitate energetică a României. Acolo, la Doicești, Dâmbovița se demolează termocentrala și vor să pună în loc un experiment. N-a mai fost pusă în practică această chestiune nicăieri în lume, minicentrale nucleare. O chestiune făcută în parteneriat cu americanii. Sunt destul de speriați localnici de acolo, dar se vede treaba că nimic din ce e al românilor nu trebuie să mai stea în picioare. Suntem o țară care ar putea hrăni din pământul românesc întreaga Europă. Aceste experimente bolnave, pentru că au început cu pandemia de Covid, continuă cu criza energetică, va urma o criză a apei și a hranei, sunt puse la cale pentru a îngenunchia popoare. Noi ținem alături de modul nostru de viață de mii de ani și spunem un nu hotărât celor care vin cu fel și fel de lucruri care o să ducă la dispariția omenirii așa cum o știm”, a conchis liderul AUR.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button