News

Dezastru ecologic la Târgu Jiu: câmp plin de deșeuri! FOTO


Imagini șocante surprinse la ieșirea din Târgu Jiu spre Bălești, în zona râului Șușița, arată un peisaj transformat într-o veritabilă groapă de gunoi.

Situația a fost făcută publică de un localnic, Valeriu Peptenatu, care a postat pe rețelele de socializare fotografii elocvente și a ridicat mai multe întrebări legate de legalitatea și normalitatea unei astfel de realități într-un municipiu reședință de județ. Acesta atrage atenția asupra riscurilor pentru sănătatea populației și asupra impactului negativ asupra mediului, mai ales că zona afectată se află în apropierea unui curs de apă.

„Este normal așa ceva? Este legal să fie aruncate deșeuri în natură? Este sănătos pentru noi și copiii noștri?”, sunt doar câteva dintre întrebările adresate public de acesta, în contextul în care fenomenul pare să ia amploare.

Imaginile arată clar că nu este vorba despre un caz izolat, ci despre o practică repetată, care a transformat zona într-o veritabilă rampă ilegală de deșeuri. Pe lângă aspectul inestetic, există riscuri majore de poluare a solului și apei, dar și de izbucnire a unor incendii, în special în perioadele caniculare secetoase.

Conform legislației în vigoare, abandonarea deșeurilor în natură este strict interzisă și se sancționează cu amenzi consistente. Cu toate acestea, realitatea din teren arată că fenomenul continuă, în lipsa unor controale eficiente și a unor măsuri ferme.

 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button