Femeie găsită moartă în toaleta unei biserici
O femeie de 47 de ani a fost găsită moartă, vineri seară, în toaleta unei biserici din Piteşti. Prima ipoteză a anchetatorilor este că femeia s-a sinucis.
”În seara zilei de 17 aprilie a.c., poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi cu privire la faptul că într-o anexă a unei biserici din Piteşti a fost găsită o persoană decedată. La faţa locului au intervenit poliţiştii Secţiei 1 Poliţie Piteşti, constatând că cele sesizate se confirmă, echipajul medical constatând decesul persoanei, femeie de 47 de ani, din Călineşti”, a transmis, vineri seara, IPJ Piteşti.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale Piteşti, iar pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea unităţii de parchet competente.
”Pentru stabilirea cauzelor decesului, urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a survenit decesul persoanei”, au mai transmis poliţiştii.





