Lucrări ilegale pe o stradă din Târgu Jiu! Poliția a dat amendă firmei responsabile

O firmă care executa lucrări de realizare a unei rețele de gaze pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Târgu Jiu a fost sancționată de polițiști, după ce nu a respectat condițiile impuse pentru siguranța pietonilor. Intervenția a avut loc în urma unei sesizări din oficiu a Biroului Rutier, oamenii legii constatând că nu era asigurat spațiul minim necesar circulației în siguranță pe zona afectată de lucrări.
“La data de 17 aprilie 2026, polițiști din cadrul Biroului Rutier Gorj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe strada Vasile Alecsandri din municipiul Târgu Jiu, sunt executate lucrări de realizare a unei rețele de gaze, în zona drumului public, fără a fi respectată condiția stabilită în avizul Poliției Rutiere, prin care este stabilit ca în cazul lucrărilor din zona drumurilor publice, să fie asigurat un spațiu minim pentru deplasarea în siguranță a pietonilor.
Polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională administratorului firmei, în baza OUG 195/2001”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





