Bursa locurilor de muncă de la Târgu Jiu: doar 21 de persoane selectate pentru angajare
Eveniment important astăzi la Târgu Jiu, unde Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj a organizat Bursa locurilor de muncă, în cadrul proiectului „RESTART – Reintegrare și stimulare activă pentru șomeri pe piața muncii”.
Acțiunea s-a desfășurat începând cu ora 09:00, la Anna Events – Sala Estuar, pe insulița Jiului, și a adus față în față angajatorii și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
La bursă au participat 12 angajatori din județ, care au pus la dispoziție 46 de locuri de muncă vacante, atât pentru persoane calificate, cât și pentru cei aflați în proces de formare profesională. Printre posturile oferite s-au numărat cele de lucrător comercial, agent de securitate, mecanic auto, bucătar, patiser, dar și economist, expert achiziții publice, dispecer, șofer sau cameristă.
Interesul a fost unul ridicat: peste 100 de șomeri au participat la eveniment și au intrat în contact direct cu angajatorii. Cu toate acestea, doar 21 de persoane au fost selectate în vederea angajării, evidențiind discrepanța dintre cerințele pieței și nivelul de pregătire al candidaților.
Bursa a avut ca principal obiectiv facilitarea accesului pe piața muncii și promovarea egalității de șanse, fiind parte a unui proiect mai amplu care vizează creșterea gradului de ocupare în rândul persoanelor cu vârste între 18 și 64 de ani din județul Gorj.






