Muncitor strivit de un utilaj. A fost declarat decesul. FOTO
Un bărbat de 62 de ani, angajat al unei firme din Satu Mare, și-a pierdut viața joi dimineața în urma unui grav accident de muncă produs în localitatea Bulz, județul Bihor, pe șantierul barajului Leșu.
Potrivit primelor informații, un cilindru compactor s-a răsturnat și a căzut într-o râpă de aproximativ 7 metri, surprinzând victima sub utilaj.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii militari din cadrul Stației Aleșd, cu autospeciale de stingere echipate pentru descarcerare, inclusiv un echipaj de descarcerare grea și unul de prim ajutor calificat. În sprijin au fost mobilizate și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, cu medic, precum și salvamontiști, din cauza terenului dificil.
Intervenția a fost una extrem de complicată, din cauza poziției utilajului și a reliefului accidentat, salvatorii depunând eforturi susținute pentru extragerea victimei.
Din nefericire, bărbatul a suferit leziuni incompatibile cu viața, iar decesul a fost declarat la fața locului, potrivit ISU Crișana. Acesta lucra pe șantierul barajului Leșu, unde se desfășoară lucrări de reabilitare, conform reprezentanților Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor.
Autoritățile și inspectorii de muncă au demarat o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.






