News

Ce mesaj a transmis Miruță după întâlnirea cu noul ambasador al SUA la București

Parteneriatul strategic dintre România și Statele Unite rămâne un pilon esențial pentru securitatea regională, a declarat ministrul Apărării, Radu Miruță, după o întâlnire cu noul ambasador american la București, Darryl Nirenberg.

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a avut o întâlnire cu noul ambasador al Statele Unite ale Americii la București, Darryl Nirenberg, discuțiile vizând consolidarea cooperării în domeniul apărării și evoluțiile de securitate din regiune.

Potrivit ministrului, dialogul a fost unul „foarte deschis”, iar întâlnirea a marcat începutul mandatului noului diplomat american în România.

„România și Statele Unite au construit, în timp, un parteneriat solid, demonstrat prin fapte și prin proiecte concrete, nu doar prin declarații”, scrie Miruță pe contul oficial de socializare.

În cadrul întrevederii, cei doi au abordat teme legate de cooperarea militară bilaterală, întărirea NATO pe Flancul Estic și evoluțiile din mediul de securitate regional și internațional.

„Am avut astăzi o discuție foarte deschisă cu E.S. Darryl Nirenberg, noul ambasador al Statelor Unite ale Americii în România, căruia i-am urat succes la început de mandat.

Dialogul nostru a vizat consolidarea cooperării în domeniul apărării, întărirea Flancului Estic al NATO și evoluțiile din mediul de securitate regional și internațional, sprijinul acordat Ucrainei și implicațiile conflictelor actuale pentru stabilitatea globală”, scrie Miruță.

Acesta subliniază că România își menține angajamentele asumate în cadrul lianței Nord-Atlantice, în ciuda contextului economic complicat:

„România rămâne un susținător ferm al Parteneriatului Strategic cu Statele Unite și al relației transatlantice. Chiar și într-un context fiscal dificil, ne respectăm angajamentele asumate în cadrul NATO și continuăm să investim în securitatea și apărarea noastră. România a arătat ca este un partener de încredere, serios”, scrie ministrul Apărării.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button