NewsSocietate

Dintr-un sat din Gorj, spre recunoaștere națională: profesoara care face „magie” cu elevii ei


Un cadru didactic din județul Gorj a reprezentat cu succes învățământul local la ediția din acest an a Gala Profesorului din Mediul Rural, eveniment dedicat recunoașterii meritelor profesorilor care activează în comunitățile rurale din România.

Potrivit reprezentanților Inspectoratul Școlar Județean Gorj, județul a avut un finalist în persoana profesoarei Maria Rădescu, cadru didactic cu experiență la Liceul Tehnologic Baia de Fier, sectorul învățământ preșcolar.

Aceasta a fost apreciată pentru activitatea desfășurată de-a lungul anilor, implicarea în formarea elevilor și contribuția la dezvoltarea educației în mediul rural.

Reprezentanții învățământului gorjean au subliniat că performanța profesoarei reflectă dedicarea, empatia și profesionalismul cadrelor didactice care lucrează în comunități unde provocările educaționale sunt adesea mai mari, dar rezultatele pot fi remarcabile.

Inspectoratul Școlar Județean Gorj a transmis felicitări profesoarei pentru această reușită, apreciind că implicarea și pasiunea pentru educație contribuie la construirea unui viitor mai bun pentru elevii din mediul rural.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button