Foto arhivă
Un tânăr de 24 de ani a reclamat că autoturismul său a fost vandalizat chiar în fața blocului. După ce a auzit zgomote suspecte în cursul serii, acesta a descoperit că toate cele patru anvelope fuseseră tăiate cu un obiect ascuțit.
“La data de 9 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu au fost sesizați prin plângere un tânăr de 24 de ani, din localitate, cu privire la faptul că, în seara de 8 februarie a.c., în timp ce se afla la domiciliu, a auzit un sunet specific tăierii unor anvelope.
În continuare, acesta a ieșit din interiorul imobilului și s-a îndreptat către parcarea din fața blocului, unde avea parcat autoturismul proprietate personală, observând că toate cele patru anvelope erau distruse, respectiv prezentau urme de tăiere, cu un obiect ascuțit.
Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că un vecin din același bloc, în vârstă de 18 ani, ar fi bănuit de săvârșirea faptei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





