Un tânăr român creierul unei mega-rețele internaționale de hoți de SUV-uri

Autoritățile germane au destructurat o rețea internațională de hoți de autoturisme, specializată în furtul de SUV-uri de lux și autorulote, care a acționat în mai multe landuri din vestul Germaniei. Potrivit anchetatorilor, liderul grupării este un cetățean român care locuia în orașul Velbert, aflat acum în arest preventiv.
În perioada iulie–decembrie 2025, banda ar fi comis cel puțin zece furturi de autoturisme, vizând în special SUV-uri de mare valoare și vehicule de agrement. Mașinile au fost sustrase din orașe precum Düsseldorf, Dortmund, Duisburg, Gelsenkirchen, Neuss sau Herne.
Potrivit poliției, gruparea era formată din cinci bărbați cu cetățenie română și moldoveană, cu vârste între 25 și 55 de ani. Principalul suspect, un român de 35 de ani, locuia ilegal într-un apartament din Velbert și este considerat capul rețelei.
Anchetatorii suspectează că cel puțin patru vehicule urmau să părăsească Uniunea Europeană prin această metodă.





