Premieră medicală în Spania: transplant total de față

Medicii au reușit un transplant total de față, o operație de o complexitate uriașă, realizată cu ajutorul unei donatoare care a ales eutanasierea. Pacienta care a primit noua față este o femeie pe nume Carme, afectată grav de o bacterie care i-a distrus țesuturile faciale.
Acum, după intervenție, femeia spune că începe să se regăsească. Râde din nou, chiar dacă simte că râsul e diferit. Se privește în oglindă și încearcă expresii, ca și cum ar testa dacă chipul reacționează așa cum trebuie. E un proces lent, dar plin de speranță.
Operația a durat 24 de ore. Peste 100 de cadre medicale au fost implicate, de la chirurgi și anesteziști până la psihiatri și imunologi. Pentru un astfel de transplant, compatibilitatea trebuie să fie aproape perfectă. Donatorul și primitorul trebuie să fie de același sex, cu aceeași grupă sanguină și cu dimensiuni similare ale capului.





