News

Revine gerul!

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că februarie va fi o lună a contrastelor termice. Vremea va păstra multe din caracteristicile lunii anterioare, cu intervale de timp în care temperaturile vor fi geroase, coborând până la minus 10 grade Celsius, dar vor fi şi momente cu temperaturi primăvăratice.

„Peste câteva zile vom intra în ultima lună calendaristică de iarnă. Deşi durata zilelor, precum şi media temperaturii aerului încep să înregistreze o uşoară creştere comparativ cu luna ianuarie, februarie păstrează multe din caracteristicile lunii anterioare, mai ales că pătrunderile maselor de aer rece dinspre nordul, nord-estul sau nord-vestul continentului european sunt frecvente, iar staţionarea lor determină, de cele mai multe ori, ca temperaturile să fie la fel de scăzute ca în prima lună a anului şi gerurile (temperaturi sub -10 grade) să fie la fel de aspre”, a anunţat, miercuri, ANM.

Specialiştii explică faptul că luna februarie va debuta cu o răcire a vremii (ca urmare a revenirii şi extinderii unui mase de aer foarte rece dinspre Câmpia Rusă peste estul Europei).

„Se va resimţi mai pregnant în estul, sudul şi centrul României, acolo unde, până în jurul datei de 4 februarie vremea, va fi deosebit de rece (temperaturi maxime negative), geroasă mai ales dimineţile şi nopţile (temperaturi minime în marea lor majoritate sub -10 grade). Cele mai coborâte valori se vor înregistra în Moldova şi în depresiunile din estul Transilvaniei”, precizează ANM.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button