Locuitorii orașului Târgu Cărbunești sunt avertizați că miercuri, 28 ianuarie 2026, în zonă vor avea loc activități de instrucție militară, desfășurate de subunități aparținând Unității Militare 01063 Târgu Jiu, în Poligonul Rogoieni.
Potrivit informării oficiale transmise de autorități, zona limitrofă orașului Târgu Cărbunești va fi tranzitată de tehnică blindată de luptă, însoțită de echipaje specializate de poliție militară, ceea ce ar putea atrage atenția populației și genera îngrijorare în rândul cetățenilor.
Reprezentanții administrației locale subliniază că este vorba despre un exercițiu planificat, desfășurat în cadrul programelor de instruire ale Armatei Române, fără a exista riscuri pentru siguranța publică.
Totuși, prezența vehiculelor militare grele pe arterele din apropierea orașului reprezintă o situație neobișnuită, motiv pentru care autoritățile au decis informarea din timp a populației.
Anunțul este făcut în conformitate cu înștiințarea nr. A-424/26.01.2026, transmisă de Unitatea Militară 01063.






