Dublă inconștiență în trafic la Rovinari: prins beat criță și fără permis, la volan

Un bărbat de 38 de ani, din Rovinari, a fost depistat în flagrant de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din oraș, deși nu deținea permis de conducere și se afla sub influența alcoolului. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“La data de 22 ianuarie 2026, în jurul orei 22:45, polițiști din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat în flagrant un bărbat, de 38 de ani, din localitate, în timp ce ar fi condus un autoturism pe strada 22 Decembrie 1989 din orașul Rovinari, iar în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1.09 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Rovinari, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate de polițiști în bazele de date, s-a constatat faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





