News

Tragedie lângă Florești. A murit după ce s-a răsturnat cu ATV-ul

Un tânăr de 28 de ani şi-a pierdut viața după ce s-a răsturnat cu ATV-ul în câmp

Cumplitul accident s-a petrecut în urmă cu puțin timp, în extravilanul localității Floreşti, din județul Giurgiu.

Primele date de la fața locului arată că tânărul în vârstă de 28 de ani conducea pe un drum agricol. Se pare că bărbatul ar fi derapat la un moment dat, iar ATV-ul a cazut peste el şi l-a strivit, scrie platforma Breaking News Giurgiu.

Din păcate, accidentul a fost observat abia după câteva ore de persoane care au trecut prin zonă și care au apelat numărul unic de urgență 112.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean și echipaje de poliție.

Pompierii au extras victima de sub ATV, însă, din nefericire, aceasta nu a mai putut fi salvată, personalul medical declarând decesul.

Polițiştii au deschis o anchetă în acest caz şi pe baza probelor de la fața locului vor încerca să afle cu exactitate cum s-a produs tragedia. Între timp, au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button