Nicolas, un băiat de 15 ani de lângă Gorj, luptă pentru viață după ce o tumoare la măduva spinării i-a schimbat destinul
Viața unui adolescent de 15 ani din Drobeta Turnu Severin a fost dată complet peste cap de o boală nemiloasă. Nicolas, care ar fi trebuit să fie la școală, alături de prieteni și să-și facă planuri de vacanță, se află acum imobilizat la pat, după ce o tumoare la măduva spinării i-a schimbat destinul într-o clipă.
Starea lui s-a agravat în timpul internării la Timișoara, iar familia a fost nevoită să apeleze la o operație extrem de complicată în Ungaria. Aceasta a fost un pas vital în lupta lui Nicolas, însă recuperarea este departe de a fi finalizată. Urmează luni întregi de tratamente, terapii și proceduri medicale costisitoare.
Familia lui face tot ce poate, însă povara financiară este enormă. Acum, Nicolas are nevoie de ajutorul oamenilor buni pentru a avea șansa la o copilărie normală și la o viață independentă.
Cei care doresc să ajute pot face donații în conturile deschise pe numele tatălui său, Itcuș Constantin Alexandru:
EURO: IBAN RO13 BTRL EURC RT03 4808 0501
RON: IBAN RO36 BTRL RONC RT03 4808 0502
Orice contribuție, oricât de mică, poate însemna o șansă în plus pentru Nicolas. Pentru cei care nu pot dona, distribuirea poveștii poate ajunge la alte persoane dispuse să ajute.






