LifestyleNews

Fiica unei profesoare din Târgu Jiu a spus stop carierei de medic pentru ASTA! FOTO

Patrice Cărăușan, fiica unei profesoare din Targu Jiu a pășit în una dintre cele mai dure competiții televizate din România – Survivor România. Cu emoție, curaj și o forță interioară, tânăra absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara, și-a început aventura pe insulă, acolo unde limitele fizice și psihice sunt puse la încercare zi de zi.

„Prima zi pe insulă, prima noapte sub cerul liber, prima competiție”, a scris Patrice pe Facebook, descriind începutul unei experiențe intense, marcate de frică, entuziasm și tăceri care spun mai mult decât orice cuvinte.

Patrice mărturisește că poartă medicina în suflet, însă a simțit că trebuie să participe la acest concurs: 

“Port medicina în suflet cu drag, dar am simțit că locul meu este și aici. Dincolo de aparențe, cred cu tărie că fiecare femeie are o forță imensă, imposibil de neglijat. Multe dintre obiectivele mele le-am atins prin transformări interioare și exterioare, iar Survivor îl văd ca pe provocarea care îmi poate schimba viața.
Dacă aveți impresia că m-ați înțeles deja, jocul abia începe.
Vă pup și vă cuprind”, a scris Patrice pe pagina sa de Facebook. 

Show-ul de la Antena 1 se va difuza în fiecare vineri, sâmbătă și duminică. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button