Două tinere rănite după ce mașina s-a răsturnat într-o râpă în județul vecin

Două tinere rănite după ce mașina s-a răsturnat într-o râpă! La data de 4 ianuarie 2026, în jurul orei 13.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Reșița au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier cu victime pe DJ 582, pe raza comunei Brebu Nou.
„Din primele verificări efectuate, polițiștii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 582, pe direcția Gărâna – Brebu Nou, într-o curbă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și intrând într-un șanț de scurgere a apei pluviale.
În urma accidentului rutier a rezultat rănirea a două tinere, ambele în vârstă de 20 de ani, pasagere în autoturism, care au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat pentru gugulanul.ro purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.





