Lifestyle

Exemplu demn de urmat! Cum se împarte o tânără de doar 22 de ani din Târgu Jiu între familie, afacere și voluntariat la ISU Gorj!

Văduva Elena are doar 22 ani este din Târgu Jiu și putem spune că este un adevărat exemplu pentru tinerii de vârsta ei. Tânăra este studentă, are o fetiță de câțiva anișori, iar alături de soțul și familia sa conduc o afacere de succes în Târgu Jiu. Pe lângă toate aceste activități, Elena, a hotărât să se înscrie în programul de voluntariat al ISU Gorj și speră ca după terminarea studiilor să lucreze alături de salvatorii gorjeni. 

Elena Văduva este studentă în anul patru la Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu în cadrul Facultății Științe Medicale și Comportamentale, iar pe lângă facultate, copil mic și afacere, munca de voluntariat îi aduce mari satisfacții. Elena a stat de vorbă cu noi și ne-a povestit cum reușește să se împartă între toate aceste activități: „Fetița este pe primul loc așa că îmi fac programul în funcție de ea. Soțul meu îmi este alături în absolut tot și împreună reușim să ne împărțim lucrurile în așa fel încât să fie bine pentru amândoi. Din fericire pentru noi socrii şi mami ne ajută mult și ne susțin necondiționat. Timpul pentru mine este limitat sau inexistent câteodată, cum cred că este de altfel pentru majoritatea mămicilor” ne-a spus Elena.

Tânăra își dorește să rămână în familia ISU Gorj după terminarea studiilor. „ Munca de voluntar este în primul rând o experiența unică și un pas înainte spre o carieră de succes în domeniu acesta pe care am optat să-l aleg după terminarea studiilor. Aici sunt sigură că o să învăț cel mai bine și o să văd tot felul de cazuri mai grele sau mai ușoare care o să mă pregătească pentru viitor. Sunt multe lucruri importante și în același timp interesante pe care le-am învățat în acordarea primului ajutor, sunt lucruri pe care până acum nu le știam și sunt foarte fericită că mă perfecționez în fiecare zi. Categoric, îmi doresc să lucrez în cadrul ISU. Adevărul este că va fi destul de greu de intrat ținând cont că acum am familie și trebuie urmată școala în alt județ, timp de câteva luni pentru a intra în sistem, dar nu este imposibil. Nu se știe niciodată ce îți poate rezerva viitorul” ne-a mai spus Elena.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button