News

Maestrul Gheorghe Roșoga a scris o poezie emoționantă în memoria lui Ion Drăgan. Citește AICI!

Dispariția fulgerătoare a solistului de muzică populară Ion Drăgan, stins din viață ieri, 25 decembrie, în prima zi de Crăciun, în urma unui infarct, continuă să provoace un val de durere în lumea folclorului din întreaga Românie. Mesajele de condoleanțe și omagiile curg din partea artiștilor, colegilor și celor care l-au prețuit.

Printre acestea se numără și un gest profund emoționant venit din partea cunoscutului solist de muzică populară Gheorghe Roșoga, care a scris o poezie „In memoriam Ion Drăgan”, dedicată artistului dispărut.

Versurile surprind viața trăită pe drumuri, legătura profundă cu cântecul gorjenesc, dragostea pentru oameni și presimțirea unei despărțiri prea timpurii.

Redăm integral poezia semnată de Gheorghe Roșoga:

În memoriam lui Ion Drăgan

Ioane,om iubitor
De cântec și de dor,
Mereu pe drumuri călător,
De când ai pus mâna
Pe nelipsitul microfon,
Ți-ai legat viața de cântec,
De cântec și de om!

Tu liniște n-ai mai avut,
Zburai ca pasărea prin crâng!
Pasărea zboară
Din creangă ,în creangă,
Tu zburai pe aripi de cânt
Prin lumea largă!
Băteai la lume in fereastră,
Să le aduci bucuriile în casă

Erai un iubitor de lume,
Nu avei astâmpărul în tine.
Colindai țara
Ca lumea să te vadă,
În haina gorjenescă,
Să-ți asculte cântecul
De la Bălești ,de acasă!
Și spuneai la totă țară
Cum cântă „Cică” cu vioară!

Ioane, cred că avei o presimțire
Că n-ai să stai
Prea mult prin lume.
Când rază de lumină te trezea
Tu le spuneai; bună dimineața!
Și-i întrebai,cine dă o cafea?
Nu am crezut ,că în viață
Îi voi da sufletului tău o cafea,
Făcâd cruce pe ea!

Pe oameni,tu îi imbrățișai,
Cu cântecul îi mângâiai,
Iar amintirile în poze le puneai.
Doreai să rămână amintire
Tu presimțeai
Că te desparți de lume!

În zi de sfântă sărbătoare,
Când vestea nașterii
Mântuitorului Isus,
Porțile Cerului le-a deschis,
Sufletul tău blând
În Ceruri a ajuns!

Și ne-ai lăsat, Ioane,
Cu lacrimi pe obraz
Triști și îndurerați,
Prieteni ,iubitori de cântec,
Sătenii tăi,părinți,nepoți și frați!

Cântecele tale au rămas
Mărturii, pe glasuri de copii
Pe tril de ciocârlii!
Prin ce ai lăsat,
Amintirea ta veșnic va trăii!

Dumnezeu să te odihnească,
Că prea mult ai alergat,
Prea mult suflet ai pus
În tot ce ți-a fost drag!

 

Ion Drăgan, în vârstă de 53 de ani, a fost un nume respectat al folclorului gorjenesc, membru al Ansamblului Folcloric „Doina Gorjului” și profesor la Școala Populară de Arte Târgu Jiu. Plecarea sa lasă un gol imens, dar și o moștenire artistică ce va dăinui prin cântecele și oamenii pe care i-a atins cu vocea și sufletul său.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button