Două apeluri de proiecte lansate prin Programul Tranziție Justă, cu finanțări importante pentru Gorj
Au fost lansate două apeluri de proiecte în cadrul Programului Tranziție Justă (PTJ), care vizează dezvoltarea durabilă și sprijinirea comunităților afectate de tranziția energetică, județul Gorj beneficiind de alocări financiare semnificative.
Primul apel de proiecte este dedicat energiei verzi accesibile și mobilității nepoluante, având ca obiectiv dezvoltarea surselor de energie regenerabilă și crearea comunităților de energie. Proiectele pot fi depuse în perioada 25 februarie 2026, ora 17:00 – 26 august 2026, ora 17:00.
Pentru județul Gorj, prin PTJ – Prioritatea 1, este alocat un buget total de peste 37,8 milioane de euro, în timp ce pentru județul Dolj, prin Prioritatea 3, sunt disponibile peste 30,5 milioane de euro.
Solicitanții eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale – județe, municipii, orașe și comune – precum și UAT-urile care aplică în parteneriat cu Consiliul Județean sau cu alte UAT-uri.
Gospodăriile interesate vor putea participa prin înscrierea într-o listă de angajament gestionată de UAT, pe baza unei proceduri transparente și deschise, cu prioritate pentru gospodăriile vulnerabile și persoanele afectate de tranziția energetică. Se vor respecta principiile eficienței energetice și combaterii sărăciei energetice.
Cel de-al doilea apel de proiecte vizează sprijinirea modernizării și consolidării instituțiilor și serviciilor pieței forței de muncă, prin programe de formare profesională derulate de furnizori acreditați.
Proiectele pot fi depuse în perioada 3 martie 2026, ora 16:00 – 3 iulie 2026, ora 14:00. Bugetul alocat pentru județul Gorj este de aproximativ 3,78 milioane de euro, iar pentru Dolj de peste 3,1 milioane de euro.
Și în acest caz, solicitanții eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale, individual sau în parteneriat cu alte autorități locale.






