News

Polițiștii au discutat deschis cu tinerii din Târgu Jiu despre riscurile consumului de droguri

Ieri, polițiști din cadrul Biroului Siguranța Școlară, împreună cu purtătorul de cuvânt au desfășurat o activitate de prevenire și informare dedicată conștientizării riscurilor asociate traficului și consumului de droguri, în rândul tinerilor, la Centrul Zbor. 

“Activitatea a avut loc în cadrul campaniei „Pe aripile legii” și a inclus prezentarea unor ochelari de simulare a efectelor drogurilor, prin intermediul cărora participanții au putut înțelege, în mod practic, impactul substanțelor interzise asupra percepției, coordonării și timpului de reacție.
De asemenea, a fost proiectat un material video tematic, menit să evidențieze consecințele reale ale traficului de droguri.
Prin dialog deschis și exemple concrete, polițiștii au transmis mesaje preventive privind efectele nocive ale drogurilor, responsabilitatea individuală și importanța respectării legii.
Prevenirea începe prin informare!
Împreună, protejăm tinerii și comunitatea”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. 

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button