News

Alertă alimentară: ANSVSA retrage de la vânzare un produs

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a emis joi, 11 decembrie 2025, o alertă alimentară și a dispus retragerea de pe piață a unui produs comercializat în magazinele Metro Cash & Carry Romania SRL, după ce în componența acestuia au fost identificați alergeni care nu erau menționați pe etichetă. 

Produsul vizat este „Fine Life – Murături asortate”, 1.900 g, care ar conține migdale, ingredient neprecizat pe ambalaj, ceea ce poate reprezenta un risc pentru persoanele alergice. 

ANSVSA a solicitat atât comercianților, cât și consumatorilor să nu utilizeze produsul respectiv și să îl returneze până la data de 31 decembrie 2025 în magazinele unde a fost achiziționat. Clienții care predau produsul vor primi contravaloarea acestuia. 

Reprezentanții Metro și ANSVSA și-au cerut scuze pentru eventualele neplăceri cauzate și au subliniat importanța respectării recomandării de a nu consuma produsul până la clarificarea situației.  

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button