NewsȘtiri

Ea este polițista din Târgu Jiu care a salvat-o pe femeia de 76 de ani, din mâinile iubitului mai tânăr cu 26 de ani! FOTO

O intervenție rapidă și fermă a Poliției Municipiului Târgu Jiu a făcut diferența într-un caz dramatic petrecut în municipiu, acolo unde un bărbat de 50 de ani a fost reținut pentru violență în familie după ce și-a agresat concubina în vârstă de 76 de ani. În centrul acțiunii s-a aflat polițista Alexandra Pendea, agent în cadrul Biroului de Ordine Publică – compartimentul Proximitate.

Colegii o descriu drept un profesionist dedicat, meticulos și implicat în fiecare caz pe care îl gestionează. De altfel, Alexandra este una dintre cele mai active polițiste din structura de ordine publică, fiind prezentă constant în anchete delicate, intervenții dificile și situații în care măsurile ferme sunt esențiale pentru protejarea victimelor și restabilirea ordinii, se arată pe paginaolteniei.ro. 

În urma apelului care anunța agresiunea, echipajul deplasat la fața locului a acționat imediat. Victima a fost transportată la spital, s-a realizat evaluarea riscului, iar polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu. Ulterior, în baza probelor strânse, agresorul a fost reținut pentru 24 de ore.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button