News

Fugar român, capturat în Marea Britanie după patru ani de urmărire internațională! Condamnat pentru omor calificat


Un bărbat de 38 de ani din Ialomița, dat în urmărire internațională pentru omor calificat, a fost prins astăzi în Marea Britanie, după patru ani în care a reușit să se sustragă justiției. Autoritățile britanice l-au reținut în urma cooperării dintre polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ialomița și Biroul Atașatului de Afaceri Interne din Regatul Unit.

Pe numele lui fusese emis un mandat de executare a unei pedepse de 20 de ani de închisoare, după ce, în 2021, Tribunalul Ialomița l-a condamnat pentru violență în familie în forma omorului calificat – o încadrare juridică rar întâlnită în România. Atunci, bărbatul și-a folosit autoturismul ca pe o armă, intrând intenționat în mașina unui tânăr de 21 de ani. Impactul a fost devastator: șoferul și fetița sa de doar 1 an și 4 luni au murit pe loc, iar alte trei persoane au fost rănite.

Potrivit anchetei, tragedia s-a petrecut după ce agresorul, aflat sub influența alcoolului, avusese un conflict violent cu socrul său. Tulburat și furios, ar fi spart obiecte în locuință, iar înainte să plece, a rostit amenințarea care avea să se transforme în realitate: „Intru în prima mașină care îmi iese în cale!”

Identificarea sa în Marea Britanie a fost posibilă datorită schimbului operativ de date prin canalul INTERPOL, care a furnizat informații esențiale despre deplasările și posibilele ascunzători ale fugarului.

Autoritățile britanice au confirmat arestarea acestuia, iar procedurile de extrădare către România urmează să fie demarate, pentru ca bărbatul să își execute pedeapsa.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button