Doi șoferi din Gorj prinși la volan, în acest weekend, deși aveau permisul suspendat!

La data de 28 octombrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Motru, au depistat, în trafic, un bărbat de 47 de ani, din localitatea Bolboși, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 671C- Ohaba Jiu, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care are suspendat acest drept.
La data de 28 octombrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Turceni s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, un tânăr de 28 de ani, din localitatea Plopșoru, a condus un autoturism pe DN 66 Plopșoru, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană care are suspendat acest drept.





