
O postare făcută de o organizație de protecție a animalelor, care semnala un presupus abuz asupra unui iepuraș ținut pe casa scării într-un bloc din Târgu Cărbunești, a generat o mobilizare în rândul oamenilor. Aceștia au trimis petiții online, cerând intervenția imediată a autorităților. La scurt timp, IPJ Gorj a reacționat, anunțând că, în urma verificărilor, animalul nu este în pericol și că nu au fost constatate fapte de natură penală sau contravențională.
“Am aflat de o nouă situație de abuz asupra unui iepuraș, iar în acest moment este nevoie de noi toți pentru a schimba ceva.
Deși o persoană a sesizat în trecut deja Poliția Animalelor, nu s-a luat nicio măsură. Este clar că vocea unui singur om poate fi ignorată, însă atunci când suntem mulți, cazul nu mai poate fi trecut cu vederea sau „uitat”.
Iepurașul este ținut de luni bune pe casa scării, fără igienă, fără apă, fără hrană potrivită, într-un spațiu total impropriu. În plus, proprietarul este un om violent, ceea ce face situația și mai urgentă. Lucrurile nu pot rămâne așa. Trebuie să arătăm că și iepurașii contează în fața legii și că abuzurile asupra lor nu pot fi tolerate. (…)
Atașez imagine reprezentativă de la fața locului”, a transmis o asociație care se ocupă de salvarea iepurașilor.
Polițiștii au mers la fața locului unde au constatat că cele sesizate nu se confirmă.
“La data de 19 noiembrie 2025, ca urmare a unor solicitări primite prin intermediul corespondenței electronice, care sesizează faptul că un iepure este ținut în condiții improprii în scara unui bloc din localitatea Târgu Cărbunești, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Gorj s-au deplasat la fața locului, în vederea efectuării de verificări, pentru stabilirea situației de fapt și luarea de măsuri legale.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a reieșit faptul că animalul în cauză nu este pus în pericol iar starea acestuia este una bună, nefiind constatate fapte de natură penală sau contravențională. De asemenea, au fost purtate discuții cu locatarii blocului în care iepurele este amplasat, aceștia menționând că nu sunt deranjați de prezența animalului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.





