
În urmă cu puțin timp, pe Bulevardul Ecaterina Teodoroiu din Târgu Jiu, în zona fabricii de pâine Vel Pitar, a avut loc un accident rutier în care un motociclist a fost rănit. Din primele informații, acesta ar fi fost lovit de un autoturism în momentul în care l-a depășit pe partea dreaptă.
Motociclistul a fost evaluat la fața locului de echipajele medicale și ulterior preluat de o ambulanță pentru îngrijiri suplimentare.
În aceeași zonă, la doar câteva momente după impact, haosul din trafic a continuat: trei autoturisme s-au ciocnit la semafor, pe fondul ploii și al carosabilului umed. Potrivit martorilor, în acest al doilea incident s-au înregistrat doar pagube materiale.
Polițiștii rutieri se află în teren pentru efectuarea cercetărilor și pentru fluidizarea traficului.





