Lider din CE Oltenia, despre modificarea Legii decarbonizării: “Praf în ochi”
Nicu Bunoaica este în continuare convins că, în toamna anului 2026, se va închide Complexul Energetic Oltenia.

Președintelui Sindicatului Solidaritatea 2013 i se pe pare „praf în ochi” demersul Ministerului Energiei de modificare a Legii decarbonizării. În opinia sa, a fost făcut doar pentru a liniștii spiritele în rândul minerilor și energeticienilor în această iarnă. Nicu Bunoaica afirmă că numai dacă va abrogată Legea decarbonizării, așa cum a cerut deputatul AUR Ionelia Priescu, printr-un act normativ atunci România va putea cere forurilor europene stoparea închiderii centralelor pe cărbune.
„Eu cred că este vorba de toamna anului 2026, mai precis. Atunci, acolo va fi închiderea, cum a spus domnul Popescu, OMV, fost ministru al Energiei. Deci, ceea ce fac ei acum e numai așa, praf în ochi. Adică, să aburească oamenii, să-i liniștească, să vadă ce se-ntâmplă, ce se alege. Eu nu cred că renunțarea va veni printr-o modificare a legii cum vor ei. Adică, aduc oponente de zbatere, aduc ei niște amendamente. Nu, trebuie, pur și simplu, abrogată această lege. Și, atunci, te poți bate la Uniunea Europeană. Asta e voința poporului, nu putem altfel, n-am pus nimic în loc, nu închidem. Până nu punem în loc ceea ce trebuie. Vor să liniștească oamenii. Nu vedeți că e vorbărie multă? Ne uităm la toate programele de știri. Vorbărie, vorbărie, că fac, că nu fac și au văzut ce fac. Contracte dubioase, milioane de euro șpagă pentru anumite contracte. Acum sunt banii europeni, cum au fost și cei de la Complexul Energetic Oltenia, pentru închidere, care s-au mâncat tot de hoți, și cei pentru înarmare, ați văzut. Banii aceia, au început hoții să dea târcoale la Ministerul Apărării, nu? Ca să poată să-i fure cu firmele lor”, spune sindicalistul.





