News

DECIZIE! Ce se întâmplă cu un șef din CE Oltenia

Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Societății Naționale de Gaze Naturale ROMGAZ S.A. s-a întrunit marți, 11 noiembrie 2025, la sediul companiei din București, pentru a aproba modificări importante în componența Consiliului de Administrație.

În urma deliberărilor, acționarii au decis revocarea lui Dumitru Chisăliță din funcția de membru provizoriu al Consiliului de Administrație al ROMGAZ, măsura intrând în vigoare de la data ședinței. Potrivit documentelor oficiale, decizia a fost luată „ca urmare a finalizării procedurii de selecție”.

Totodată, Andrei Gabriel Benghea-Mălăieș și Iulius Dan Plaveti (Complexul Energetic Oltenia) au fost aleși ca membri ai Consiliului de Administrație, în urma votului Adunării Generale Ordinare a Acționarilor (AGOA). Mandatul celor doi va fi valabil până la 16 martie 2027, conform hotărârii adoptate.

Numirea noilor administratori vine într-o perioadă strategică pentru companie, în care ROMGAZ joacă un rol central în asigurarea securității energetice a României și în dezvoltarea proiectelor majore din sectorul gazelor naturale, inclusiv cele legate de exploatarea resurselor interne și de diversificarea surselor de aprovizionare.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button