Comuna Fărcășești intră în era energiei verzi! Parcul fotovoltaic, aproape gata de punere în funcțiune! FOTO

Fărcășeștiul se aliniază la standardele europene de dezvoltare durabilă. Lucrările la parcul fotovoltaic al comunei au intrat în etapa finală, iar în scurt timp, instituțiile publice locale vor fi alimentate cu energie curată, produsă chiar pe plan local. Investiția reprezintă un pas important spre eficiență energetică, protejarea mediului și reducerea cheltuielilor din bugetul public.
„Prin acest proiect ne dorim să reducem semnificativ costurile la energie și, în același timp, să contribuim activ la protejarea mediului. Energia verde înseamnă viitorul, iar comuna noastră face deja parte din această schimbare”, au transmis autoritățile locale.
Parcul fotovoltaic va alimenta cu energie electrică toate instituțiile publice din localitate, primăria, unitățile de învățământ, sala de sport, sistemul de iluminat public și forajele de apă. Astfel, comuna va beneficia de o sursă de energie curată și independentă, care va reduce considerabil cheltuielile lunare ale administrației.
Economiile realizate vor putea fi redirecționate către alte proiecte de dezvoltare locală, în beneficiul comunității. În plus, prin folosirea energiei solare, Fărcășeștiul contribuie direct la reducerea emisiilor de dioxid de carbon, sprijinind obiectivele naționale și europene privind tranziția către un mediu mai curat și sustenabil.





