News

Morminte afectate de o alunecare de teren după executarea unei canalizări ilegale!


Mai multe morminte din Cimitirul Multiconfesional amplasat pe versantul Dealul Gării din Sighișoara au fost avariate în urma unei alunecări de teren produse recent. Fenomenul a fost semnalat de angajații administrației locale, iar autoritățile au intervenit rapid pentru a securiza zona și pentru a evalua amploarea pagubelor.

Reprezentanții Primăriei Sighișoara, alături de echipaje ale ISU Mureș, s-au deplasat imediat la fața locului. Zona este în prezent monitorizată în permanență, întrucât există riscul ca terenul să continue să se deplaseze.

Potrivit unor informații preliminare, în apropierea cimitirului a fost descoperită o canalizare improvizată, realizată ilegal la un imobil din vecinătate. Echipa specializată desemnată pentru investigarea cauzelor analizează dacă această intervenție neautorizată ar fi putut contribui la destabilizarea terenului. În aceeași zonă, proprietarul locuinței ar fi efectuat, fără avize, și alte lucrări: recompartimentări, modificări la acoperiș și montarea unei instalații descrise drept o „canalizare suspendată”.

La finele anului trecut, Poliția Locală Sighișoara a aplicat deja o sancțiune pentru lucrări neautorizate la același imobil, însă situația pare să fi evoluat în defavoarea stabilității versantului.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button