
Victimele din accidentul produs de polițistul beat, originar din Gorj, și-au angajat un avocat, în persoana lui Cristi Ion, care să-i reprezinte în dosarul penal deschis pe numele polițistului Robert Melencu. Cele trei femei accidentate de șoferul beat și fugar vor cere despăgubiri, transmite reoublicaonline.ro.
Gorjeanul a fost reţinut, urmând ca instanţa de judecată să se pronunţe cu privire la propunerea procurorilor de arestare preventivă a acestuia, transmite Agerpres.
”În dimineața zilei de 2 noiembrie, clientele mele au terminat serviciul, fiind asistente medicale la Spitalul Județean Constanța, mergeau către casă, iar la un moment dat, în intersecția străzilor I.G.Duca cu bulevardul Mamaia, în sensul giratoriu, au fost lovite de către conducătorul auto care a provocat accidentul, nu a acordat prioritate, și care se pare că este polițist, context în care am înțeles că la acest moment se judecă propunerea de arestare în ceea ce îl privește, pe o perioadă de 30 de zile. Nu este principala problemă faptul că a produs accidentul, ci problema este de dinainte de accident, că ar fi consumat băuturi alcoolice și ulterior s-a urcat la volan, iar după accident a înțeles să părăsească locul accidentului, ceea ce este mai mare rușinea pentru un polițist, ar fi trebuit să respecte legea în primul rând.
Una dintre victime are fractură de coloană în 3 locuri, o altă victimă are 4 coaste fracturate și cea de-a treia victimă are leziuni puțin mai ușoare, însă toate au fost internate în spital și se află în covalescență. Principalele infracțiuni sunt cele de conducere a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, iar pe de altă parte, părăsirea locului accidentului. Pentru conducerea autoturismului sub influența băuturilor alcoolice, se încadrează de la 1 la 5 ani, pentru părăsirea locului accidentului încadrarea este, la fel, de la 1 la 5 ani, iar pentru vătămare corporală din culpă, încadrarea este de la 6 luni la 3 ani, însă având în vedere că sunt două sau mai multe victime, se majorează pedeapsa cu o treime, astfel încât pedeapsa rezultantă poate fi de la 9 luni la 4 ani și jumătate.
Pentru faptul că este polițist, din punctul meu de vedere, ar trebui să fie o circumstanță agravantă, pentru că, în mod normal, omul legii, omul statului trebuie să apere și să respecte dispozițiile legale, nu să le încalce și să se comporte ca un infractor. Pedeapsa rezultantă ar putea să fie în jur de 3 ani de zile minim. Dar poate să ducă între 8 ani, 10 ani, depinde de situație. Depinde și de calitatea și comportamentul lui procesual pe timpul anchetei și al procesului, sunt mai mulți factori care pot influența hotărârea, însă este mult prea devreme la acest moment să discutăm”, a spus avocatul Cristian Ion pentru sursa mai sus citată.
Tânărul polițist în vârstă de 21 de ani este născut în Gorj, a absolvit şcoala de agenţi din Câmpina în urmă cu un an şi a fost repartizat la serviciul rutier din Constanţa.





