O judecătoare și-a dat demisia după 10 ani de instanță!

Fosta judecătoare Ruxandra Piteiu a postat un mesaj emoționant în ziua în care a părăsit Tribunalul Cluj prin demisie, după zece ani în sistemul judiciar.
”Mă dezbrac de o haină grea
O haină purtată timp de o decadă, care aduce cu sine și un titlu, cândva nobil, acum doar apăsător.
Un titlu care modelează percepția despre sine și oferă, adesea, o iluzorie împlinire celui care împarte dreptatea. O iluzie menită să astupe golurile emoționale cauzate de neputința de a schimba ceea ce nu funcționează, de numeroasele interdicții și obligații, între care se remarcă aceea de a fi rezervat – o mască elegantă din care se ridică, fără voie, “turnul de fildeș” al izolării sociale.
Un rol care cere să nu critici, să nu te revolți, să judeci în baza legii (deseori imperfecte) și, rareori, în baza echității.
Mă dezbrac de haina de judecător
Când pornești pe drumul lung al cunoașterii de sine, este posibil să întâlnești pe cineva cu propriile dorințe, idealuri și cu o nevoie de a purta o haină diferită. La început pare o străină, dar cu timpul îți devine familiară și începe, încet, să preia controlul asupra gândurilor și acțiunilor tale. Și ce privilegiu este să-i permiți acest lucru…
Panta rhei
Expresia atribuită filosofului grec Heraclit din Efes, se traduce prin totul curge ori totul este în continuă schimbare. Într-adevăr, schimbarea este de însăși esența existenței, iar omul se rescrie neîncetat. De cele mai multe ori, într-o formă pe care nu o bănuia atunci când, prea tânăr fiind, și-a ales drumul cu certitudinea tinereții.
Totuși, chiar și atunci când întreaga ființă îți spune că e timpul reînnoirii, mintea se agață de certitudini, încercând puternic să te convingă că e mai sigur să rămâi pe loc. Dar stagnarea nu este decât o formă elegantă a fricii, o piedică în calea curgerii firești a râului vietii…
La 1.11 eliberez biroul 111
Cu recunoștință, las în urmă haina de judecător – capitolul închis al formării mele.
– Sandra Piteiu -“





