Tragedie la Drăgușeni. O femeie a murit pe stradă. Plecase să cumpere alcool
O tragedie a avut loc duminică după-amiază, în comuna Drăgușeni, județul Galați. O femeie în vârstă de 57 de ani, pe nume Roșu Constantina, a fost găsită fără suflare pe strada Vlad Țepeș, în jurul orei 16:00, anunță portalul „Fii informat Umbrărești”.
Potrivit martorilor, femeia fusese, în jurul orei 13:00, la un vecin pentru a aduce alcool. De fiecare dată când mergea acolo, femeia primea și un pachet cu mâncare, deoarece trăia din ajutorul social.
După ce a plecat, femeia nu s-a mai întors acasă. O vecină, îngrijorată, a sunat la o altă femeie din sat, rugând-o să-l anunțe pe soțul victimei să vină să o ia. Înainte de a-și pierde cunoștința, femeia ar fi fost văzută de un băiat, căruia i-a spus că o dor picioarele.
Soțul ar fi venit din zece în zece minute să o ia, dar femeia nu mai putea merge. Ea a rămas pe marginea drumului până în jurul orei 16:00, când o fetiță a observat că nu mai dă semne de viață și și-a chemat bunica.
În acel moment, o femeie care locuiește peste drum și care se întorcea cu mașina de la apă, împreună cu copiii, s-a apropiat și a constatat că femeia era inconștientă.
Soțul victimei a sosit și el la fața locului, însă, potrivit martorilor, a refuzat să creadă că soția sa a murit. Acesta ar fi ridicat-o, trântind-o din nou la pământ, spunând că se află doar „în comă alcoolică”.
La fața locului au intervenit polițiști, o ambulanță și o echipă de criminaliști. Medicii au încercat să o resusciteze pe femeie, însă aceasta a fost declarată decedată.
Bărbatul a fost audiat de polițiști, declarând că femeia era „o bețivă”.
Femeia urmează să fie ridicată astăzi de la morgă. Poliția i-a recomandat bărbatului să se adreseze Primăriei comunei Drăgușeni pentru a cere ajutorul de înmormântare.
Cei doi locuiau într-o casă aflată într-o stare avansată de degradare, în condiții mizere, trăind doar din ajutorul social, care, potrivit vecinilor, era cheltuit aproape integral pe alcool.
Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauza exactă a decesului și împrejurările în care s-a produs această tragedie.






