Șeful Complexului Energetic Oltenia (CEO) și cel al companiilor mixte înființate de Complex pentru construirea a 4 parcuri fotovoltaice și a unei centrale pe gaze au fost propuși de Ministerul Energiei pentru a ocupa poziții de membri în Consiliul de Administrație al Romgaz, în urma unei proceduri competitive de selecție derulate în baza legislației guvernanței corporative a întreprinderilor de stat, anunță profit.ro.
Este vorba de Iulius Plaveti, în prezent președinte al Directoratului CEO, și de Andrei Benghea Mălăieș, director general al societăților joint-venture dedicate proiectelor fotovoltaice Turceni, Pinoasa, Rovinari și Bohorelu și celui al centralei pe gaze în ciclu combinat Turceni, controlate în proporție egale de CEO și Tinmar Energy a antreprenorului Augustin Oancea.
La procedura de selecție pentru CA-ul Romgaz, demarată în iulie, s-au înscris 25 de candidați, potrivit Ministerului Energiei, care controlează compania, cu peste 70% din capital.
Plaveti și Benghea Mălăieș mai trebuie confirmați de AGA Romgaz, pentru mandate definitive valabile până în martie 2027.
Ei urmează să îi înlocuiască în Consiliul de Administrație pe președintele Dumitru Chisăliță, al cărui mandat provizoriu expiră pe 13 noiembrie, precum și pe Cornel Benchea, care a renunțat la mandatul provizoriu încă din primăvară, după doar o lună de la numirea ca administrator la Romgaz.
Iulius Plaveti, de profesie inginer, a mai fost director general al Tarom și Hidroserv, președinte și vicepreședinte al ANRE, precum și membru în CA-urile Transelectrica, Tulcea Gaz, CFR Călători, Aeroporturi București și Tarom.
Andrei Benghea Mălăieș, de profesie economist a mai fost director general la Transelectrica, director executiv și partener la Ernst&Young, partener la Renaissance Advisors, director financiar la Tarom, șef de cabinet de ministru la Finanțe și membru în Consiliile de Administrație de la Loteria Română, CFR Călători, Transelectrica, Alive Capital și Distribuție Energie Electrică România (DEER) din grupul Electrica SA.
În prezent, Benghea Mălăieș mai este membru în board-urile Stanleybet Capital SA și Capital Point SAI.






