Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunţă, marţi seară, că toate cele cinci grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă, iar trei dintre ele vor continua să funcţioneze până în 2023, după ce s-a ajuns la un acord cu Comisia europeană în acest sens.
Pentru grupurile Rovinari 6 şi Turceni 4 se caută soluţii pentru perioada de după august 2026, transmite News.ro.
”Toate cele 5 grupuri ale CE Oltenia vor fi operaţionale în această iarnă! După ce am obţinut, prin negociere cu Comisia Europeană, modificarea calendarului de închidere a capacităţilor energetice pe bază de cărbune, am avut astăzi o nouă întânire cu sindicatele din Complexul Energetic Oltenia şi conducerea companiei”, a transmis, marţi seară, ministrul Energiei.
Bogdan Ivan precizează că a analizat paşii următori pentru funcţionarea în siguranţă a sistemului energetic naţional şi protejarea locurilor de muncă.
Până în 2030, trei dintre aceste grupuri vor continua să funcţioneze:
- Rovinari 4 – 310 MW
- Rovinari 5 – 310 MW
- Turceni 5 – 310 MW
”Pentru celelalte două – Rovinari 6 şi Turceni 4, fiecare cu o capacitate de 310 MW – analizăm scenariile tehnice de menţinere după 31 august 2026: fie în rezervă strategică, fie în conservare.
De asemenea, vom păstra active grupurile Craiova 1 şi 2, precum şi Govora 3”, a mai transmis ministrul.






