News

Vești uriașe pentru Gorj! Ce a decis Guvernul să se întâmple cu Arcani și Novaci

DCIM100MEDIADJI_0066.JPG

Gorjul face un pas important în dezvoltarea turismului, după ce două dintre localitățile sale – orașul Novaci și comuna Arcani – se află pe lista celor șase zone din țară care vor primi atestare turistică printr-un proiect de hotărâre de Guvern.

Astfel, Novaci va fi recunoscut oficial drept stațiune turistică de interes național, iar Arcani – stațiune turistică de interes local, statut care le va permite autorităților să acceseze fonduri europene pentru investiții menite să dezvolte infrastructura și serviciile turistice.

Novaci – poartă spre Transalpina și turismul montan de elită
Situat la poalele Munților Parâng, la doar 44 km de Târgu Jiu, orașul Novaci este considerat poarta de intrare spre Transalpina, cea mai înaltă șosea din România. Zona oferă posibilități variate de turism – de la drumeții montane, alpinism și parapantă, până la pescuit sportiv, vânătoare și ecoturism.

În ultimii ani, Novaci a cunoscut o dezvoltare accelerată: peste 1.400 de locuri de cazare clasificate, multe dintre ele la standarde de 3, 4 și 5 stele, iar proiectele finanțate prin POR, AFIR și CNI au contribuit la modernizarea infrastructurii.

Arcani – tradiție, natură și turism autentic
Și comuna Arcani se pregătește să intre în rândul destinațiilor turistice atestate oficial. Formată din satele Arcani, Câmpofeni, Sănătești și Stroiești, localitatea a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind un punct de atracție pentru turiștii care caută liniște, tradiții autentice și peisaje pitorești.

Cu 143 de locuri de cazare în unități clasificate – dintre care 80 la 3, 4 și 5 stele – și investiții prin PNRR, Anghel Saligny și AFIR, Arcani se conturează ca o destinație rurală cu potențial turistic remarcabil.

Prin aceste atestări, Gorjul își consolidează poziția pe harta turismului românesc, confirmându-și potențialul de regiune cu tradiție, natură spectaculoasă și proiecte moderne de dezvoltare durabilă.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button