Tânăr de lângă Gorj, diagnosticat cu o boală cumplită, cere ajutorul oamenilor: „Vreau doar să trăiesc!”

O poveste tulburătoare vine din comuna Isverna, județul Mehedinți, acolo unde Bordei Ionuț-Daniel, un tânăr de doar 35 de ani, luptă zi de zi cu una dintre cele mai nemiloase boli – scleroza laterală amiotrofică (SLA).
După luni întregi de investigații medicale și internări repetate, medicii i-au pus un diagnostic care i-a schimbat complet viața. Boala îi atacă treptat toți mușchii, până la paralizie completă. Într-un apel emoționant postat online, Ionuț cere sprijinul celor care pot să-l ajute să beneficieze de un tratament inovator cu celule stem, singura șansă de a-i prelungi viața și de a opri evoluția bolii.
„Fac acest apel la dumneavoastră din disperare și din situația în care mă aflu!
Boala îmi distruge și atrofiază toată musculatura, inclusiv mușchii gâtului. Ajung să nu mai pot înghiți, să nu mai pot respira… Am aflat despre un transplant de celule stem care ar putea să-mi îmbunătățească viața. Dar este foarte costisitor și nu pot reuși fără ajutorul oamenilor cu suflet mare”, a transmis tânărul din Isverna.
Tratamentul de care are nevoie se realizează în clinici din străinătate și costă zeci de mii de euro. Pentru a strânge fondurile necesare, Ionuț își roagă semenii să doneze și să distribuie apelul său cât mai departe.
Cei care doresc să-l ajute o pot face prin:
Raiffeisen Bank
Bordei Ionuț – Daniel
IBAN: RO08 RZBR 0000 0600 2282 2894
Revolut
Ionuț-Daniel Bordei
IBAN: RO32 REVO 0000 1419 3381 9688
REVOROBB
„Vă implor să mă ajutați în lupta mea pentru viață! Orice donație, oricât de mică, înseamnă o speranță în plus pentru mine”, spune Ionuț, în mesajul său.
Tânărul speră că, prin solidaritatea oamenilor, va reuși să strângă suma necesară pentru a urma tratamentul și să poată duce o viață normală.





