
Victor Geogia spune că primarii nu vor mai avea cu cine să lucreze, dacă guvernul va impune reducerea cu 10% a posturilor din administrația publică. Primarul comunei Bengești Ciocadia transmite guvernanților și premierului Ilie Bolojan să vină să lucreze ei în primării, dacă vor decide concedieri în rândul bugetarilor.
“Dacă se reduce cu 10%, noi nu mai avem cu cine să lucrăm în primării. Și așa suntem cu un aparat destul de subțire. Dacă se mai reduce cu 10%, înseamnă că trebuie să vină guvernanții, să vină Bolojan și să lucreze ei în primării, fiindcă toate situațiile, tot ce este mai greu, toate documentele și solicitările primite de la instituțiile deconcentrate sunt trimise la primărie. Noi am devenit, practic, moașe comunale. Primăriile fac de toate. Nu avem oameni specialiști pe fiecare structură în parte, iar angajații fac tot ce este posibil și imposibil, în funcție de ce le cere primarul. De multe ori încălcăm flagrant legislația, fiindcă fiecare are o fișă a postului și ar trebui să o respecte. Dar oamenii fac și alte lucruri care nu sunt în fișa postului. Pe scurt, nu se va putea lucra în condițiile unei reduceri de 10% din personalul unei instituții”, spune edilul.
Refuză să dea angajați afară.
Victor Georgia anunță că nu va semna niciun document prin care să fie concediați oameni din Primăria Bengești-Ciocadia.
„La urmă, se vor face concedieri, dar să vedem cine își asumă să le facă. Eu nu semnez niciun ordin de concediere, pentru că oamenii mă vor da în judecată și, cu siguranță, vor câștiga în instanță. Pe ce motiv să-i dau afară, când ei au calificative de bine și foarte bine și și-au făcut treaba? Eu am nevoie de acești oameni. Și atunci, cine va pierde? Va pierde primarul, care va fi obligat să le plătească salariile celor concediați. Dar nu se gândesc că acești oameni au familii, copii, facturi. Cu ce trăiesc? Măsurile luate acum nu vor rezolva nimic, ba dimpotrivă, poporul o va duce și mai greu. Ei trebuie să găsească alte soluții pentru a dezvolta România nu prin restructurare și concedieri, lăsând oamenii pe drumuri”, a adăugat primarul.





