News
Accident grav pe DN 56: pieton inconștient după ce a fost izbit de o mașină

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 56 Craiova-Calafat, între localitățile Galicea și Moțăței, județul Dolj, un autoturism a acroșat un pieton (bărbat, 63 de ani) care se afla pe partea carosabilă. În urma coliziunii, pietonul a suferit leziuni grave, este inconștient și evaluat medical la fața locului.
Se efectuează cercetarea la fața locului, astfel că traficul rutier este întrerupt în ambele direcții. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 15:00.





