Căsătoria, pas cu pas: cât costă și cât durează obținerea certificatului medical prenupțial la Spitalul Târgu Jiu
Cuplurile care doresc să se căsătorească își pot obține certificatul medical prenupțial de la Cabinetul de Planificare familială din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, situat pe strada Progresului, nr. 18.
Potrivit legislației în vigoare, acest document este obligatoriu pentru oficierea cununiei civile. La cabinet, certificatele se eliberează contra sumei de 200 lei/persoană, fără a fi necesară programarea sau trimiterea de la medicul de familie, ci doar prezentarea actului de identitate.
Investigațiile medicale includ analize de sânge pentru depistarea HIV și sifilisului, radiografie pulmonară, consult psihiatric și, în cazul femeilor însărcinate, documente medicale specifice privind sarcina.
Certificatul este valabil 24 de ore pentru depunerea la Oficiul Stării Civile, iar ceremonia civilă poate fi programată în termen de 10-14 zile de la această etapă.
În perioada ianuarie – august 2025, la Cabinetul de Planificare familială au fost efectuate 2094 de consultații, dintre care 94 de cupluri au solicitat certificate medicale prenupțiale.






