Fiica unei actrițe cetățean de onoare al Târgu Jiului a născut un băiețel
Cabiria (26 de ani), fiica Maiei Morgenstern, a născut un băiețel, iar marea actriță Maia Morgenstern, cetățean de onoare al municipiului Târgu Jiu, este pentru prima oară bunică, la 63 de ani.
Ea a fost cea care a făcut anunțul, tot ea dezvăluind și cine este misteriosul tată al nou-născutului.
„Miracol. Viață. Mama Cabiria Morgenstern. Tata Ciobanu Adrian. Fiul”, a scris Maia Morgenstern pe Facebook, alături de o fotografie în care fiica sa apare alăptându-și copilul nou-născut.
Chiar în urmă cu câteva zile, marea actriță vorbea despre momentul în care fiica ei va deveni mamă.
„Da, curând o să devin bunică. Așteptăm cu emoție. Să vedem când o vrea Dumnezeu să vină pe lume, e vorba de zile. Cu ajutorul lui Dumnezeu, da (n.r. în septembrie o să se întâmple). Avem emoții”, a spus Maia Morgenstern pentru Spynews.ro.
Totodată, Maia Morgenstern a spus și care este cel mai important sfat pe care i l-a dat fiicei sale în legătură cu sarcina, dar și pentru noul capitol din viața ei, acela de mamă.
”Vom vedea ce va fi, ce vrea Bunul Dumnezeu! I-am spus fiicei mele să aibă răbdare”, a mai declarat Maia Morgenstern.







