Societate

La Câlnic și Bâlteni, modernizarea școlilor s-a blocat…în WC-ul din curte. Declarații EXPLOZIVE

Școlile din Gorj, încă la „toaleta din fundul curții”! Elevii din Câlnic și Bâlteni încep anul școlar în condiții rușinoase.

Anul școlar bate la ușă, dar în mai multe comune din Gorj elevii vor păși în clase moderne doar pe jumătate – pentru că la capitolul grupuri sanitare situația rămâne una rușinoasă și revoltătoare: toalete săpate în curte, improvizații și clădiri insalubre vechi de zeci de ani.

La Câlnic, statul a alocat 200.000 de lei pentru patru grupuri sanitare noi, dar banii nu au ajuns la destinație.

Primarul Dumitru Vulpe recunoaște că elevii încă folosesc toalete de pe vremea bunicilor lor: „Acolo este toaleta de acum, cred, 50 de ani. Cel mai nou este construit în 2004-2005.”

Nici Bâlteni nu stă mai bine. Aici, iarna țevile îngheață, iar toaleta devine complet nefuncțională.

Viceprimarul Răzvan Barzava admite că situația este de neacceptat în 2025: „Este rușinos ca în 2025 să avem toalete în curtea școlii, dar situația este cum este, deoarece nu sunt fonduri.”

În ciuda promisiunilor și a banilor alocați la nivel național – peste 4 milioane de lei anul trecut pentru 51 de școli din țară – realitatea din Gorj arată că autoritățile locale nu au reușit să își facă treaba.

Astfel, în loc de toalete moderne, copiii din Câlnic și Bâlteni își încep noul an școlar cu aceleași condiții mizere care ar fi trebuit să dispară de mult din școlile României.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button