Tabăra de creație „Pe urmele cunoașterii”, o experiență memorabilă pentru elevii Liceului Mătăsari. FOTO

La începutul acestei luni s-a desfășurat tabăra de creație „Pe urmele cunoașterii”, o activitate educativă complexă din cadrul proiectului „Școala de succes. Oportunități pentru toți”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), subprogramul PNRAS 2 – Program Național pentru Reducerea Abandonului Școlar.
Evenimentul a avut loc în perioada 4 – 8 august 2025, în zona montană Ștei – Vârtop, județul Bihor, reunind 41 de elevi din ciclul gimnazial al Liceului Mătăsari, alături de 8 cadre didactice și 5 părinți. Scopul taberei a fost de a stimula creativitatea, curiozitatea și spiritul de echipă al copiilor, într-un cadru natural deosebit.
Activitățile au fost structurate pe mai multe secțiuni tematice – literatură, pictură, artă, recreere și sport. Elevii au participat zilnic la ateliere de creație, unde au realizat lucrări literare și artistice sub îndrumarea profesorilor. Programul a fost completat de excursii la obiective culturale și turistice importante: Cetatea Devei, Grădinile lui Zoe de la Banpotoc, centrul istoric al Oradiei și Biserica cu Lună, Muzeul „Avram Iancu” din Câmpeni, Muzeul Aurului din Brad, Groapa Ruginoasa și Cascada Pișoaia din zona Arieșeni, dar și satul turistic Pătrăhăițești sau Dinosaur World Transylvania din Hunedoara.
Tabăra s-a încheiat într-o atmosferă festivă, cu momente muzicale și artistice, premiere a elevilor cu pachete de rechizite școlare, dar și un tort aniversar. Întreaga activitate a fost finanțată integral din bugetul proiectului, fără niciun cost pentru participanți.
Tabăra „Pe urmele cunoașterii” a oferit elevilor o experiență educațională de neuitat, îmbinând arta și cultura cu recreerea și descoperirea patrimoniului național. Proiectul a demonstrat încă o dată că educația, atunci când este susținută prin inițiative inovative, poate deschide noi orizonturi pentru copii și îi poate motiva să își urmeze pasiunile și talentul.
Coordonatorul proiectului este prof. Iliescu Vasile, iar responsabil de comunicare și diseminare este prof. Roman Anca-Ramona.





