Politică

Un primar din Gorj crede că PSD caută motive să iasă de la guvernare

Primarul liberal al comunei Roșia de Amaradia, Liviu Cotojman, observă că Partidul Social-Democrat caută motive să iasă de la guvernare.

Liviu Cotojman a reacționat după ce social-democrații s-au arătat nemulțumiți de atitudinea USR privind funeraliile fostului președinte Ion Iliescu. Deși consideră că USR a greșit, primarul PNL crede că PSD caută soluții de a crește electoral. Edilul de la Roșia de Amaradia spune că măsurile de austeritate, care se iau în această perioadă, convenite în coaliție, sunt agreate de toate cele patru partide aflate la putere.

 „Cred că se caută motive, așa PSD-ul acum, motive să iasă de la guvernare sau cumva să își pună punctul de vedere în actul de guvernare, având în vedere că în ultima perioadă sunt în cădere liberă. Și eu cred că orice se întâmplă acum în România îi caută să cosmetizeze cumva subiectul, astfel încât să aibă de câștigat politic. Totuși aș crede că dacă au acceptat să participe la actul de guvernare, trebuie să fie responsabili. Pe de altă parte, poate că USR-ul a și greșit. Trebuie să înțelegem că Ion Iliescu a fost președintele României, ales de majoritatea românilor și până la urmă a murit președintele României, nu neapărat omul Ion Iliescu. Motiv pentru care mă abțin să fac alte comentarii, dar din punctul meu de vedere, părerea mea e că USR-ul aici a greșit. Dând posibilitatea astfel PSD-ului să găsească așa o modalitate de a reacționa, reacțiunea asta a PSD-ului are ca scop, bineînțeles, protejarea imaginii politice. Până la urmă, toate măsurile astea care s-au luat și pachetul 1 și pachetele următoare, ele nu sunt instrumentate direct de Bolojean, ci vin pe filiera ministerelor. Vă aduceți foarte bine aminte că primul pachet de măsuri asumat a fost promovat de Ministerul Muncii. Cel care se referă la plata CAS a venit de la Ministerul Sănătății. Acum, ați văzut că e în dezbatere publică pachetul următor propus de Ministerul Dezvoltării. Bolojan, în calitate de premier, anunță aceste pachete, că e normal, premierul trebuie să le anunțe și să le explice. Dar nu asta e problema, că nu înseamnă că Bolojan se debarasează de toate pachetele astea, din contră, le susține. Până la urmă, toate partidele de la guvernare, și USR, și PSD, și PNL, și UDMR susțin aceste măsuri, tocmai pentru a salva țara”, spune vicepreședintele PNL Gorj.

Publicitate


Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button